Asculta Imnul de Campanie AMN

 

 

 



Deficienţele logice ale cadrului legislativ şi normativ sau ce ar trebui de schimbat

O parte din deficienţele logice ale cadrului legislativ şi normativ au fost studiate de Viorel Chivriga, expert IDIS "Viitorul". În lucrarea sa „Cadrul legislativ şi climatul investiţional în Republica Moldova ” Dumnealui îşi expune parea proprie şi solutiile proprii. Este vorba despre fonduri „extrabugetare” şi „speciale” în care sunt incasate sumele din diferite servicii prestate, care se află în afara controlului public; despre dreptul „să beneficieze de facilităţile fiscale în cazul achitării depline a obligaţiunilor fiscale la bugetul public naţional, despre faptul că producătorii şi importatorii de mărfuri supuse accizelor ar trebui să aibă dreptul la o scutire integrală de la plata impozitului pe venit, despre stabilirea corectă a obligaţiilor de plată a TVA si alte probleme arzătoare, care suntem convinşi ca Va frămînta şi pe Dumneavoastră. De aceea noi Vă propunem să studiati un crimpeie din lucrarea dată, căci am dori să ştim Parerea Dumneavoastra ( atit a publicului larg cît şi a expertilor) referitor la problema discutata. Asteptăm comentarii, solutii, actiuni de la voi, dragii noştri vizitatori ai saitului.

 

În mod surprinzător în Republica Moldova încă este în vigoare Legea cu privire la proprietate adoptată în ianuarie 1991[1]. Prevederile legii date nu sunt congruente cu cele ale Constituţiei şi Codului Civil. Spre exemplu, legea menţionată prevede că în Republica Moldova există trei tipuri de proprietăţi: privată, colectivă, inclusiv colhoznică (!!!) şi de stat. Însă Constituţia Republicii Moldova stabileşte în articolul 9, că proprietatea din Republica Moldova este publică şi privată.

Unele acte legislative, care reglementează activitatea economică sunt de-a dreptul ciudate. Astfel, la 30 iulie 2004, Guvernul Republicii Moldova emite Hotărârea nr. 876 „Cu privire la reglementarea operaţiunilor comerciale de import-export”. Hotărârea prevede, că „cu începere de la 1 august 2004 operaţiunile de import-export în/din Republica Moldova se vor efectua în strictă conformitate cu legislaţia naţională şi cu actele normative internaţionale la care Republica Moldova este parte”. Punctul doi al hotărârii suspendă acţiunea tuturor actelor normative guvernamentale ce contravin punctului 1. Hotărârea a fost emisă într-o perioadă în care relaţiile cu administraţia nerecunoscutei RMN au atins un punct maximum de criză şi hotărârea este orientată în primul rând spre sistarea operaţiunilor comerciale ilegale efectuate de/prin autorităţile separatiste. Dar impresia pe care o lasă hotărârea respectivă unei persoane din exterior neavizată este, că până la 1 august 2004 toate operaţiunile de import-export s-au făcut numai cu încălcarea legislaţiei naţionale şi internaţionale. În cazul în care scopul a fost de a reglementa relaţiile comerciale practicate de agenţii din Transnistria, nu este clar de ce operaţiile, care în regimul vamal sunt calificate altfel decât importul sau exportul (cum ar fi reimportul, tranzitul, depozitul vamal, perfecţionarea activă sau pasivă etc.) nu au căzut sub incidenţa hotărârii de guvern.

Sferele de reglementare ale multor acte legislative se suprapun, iar definiţiile utilizate de multe acte nu coincid perfect şi lasă spaţiu pentru interpretări ambigue. Un exemplu elocvent de definire imprecisă este faptul, că definiţia antreprenoriatului în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nu coincide cu cea din Codul Fiscal. În Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, articolul 1 (1), antreprenoriatul este definit ca „activitate de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri”. Şi mai departe în punctul 2: „Munca efectuată conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat”. În Codul fiscal articolul 5 (16) avem o altă definiţie „activitate de întreprinzător, afacere (business) [este] orice activitate conform legislaţiei, cu excepţia muncii efectuate în baza contractului (acordului) de muncă, desfăşurată de către o persoană, având drept scop obţinerea venitului, sau, în urma desfăşurării căreia, indiferent de scopul activităţii, se obţine venit”.
Probleme legate de politica fiscală

1. Multe bariere administrative şi tehnice care izvorăsc din cadrul regulatoriu şi cu care se confruntă investitorii apar ca urmare a unor probleme de ordin fiscal-bugetar. Şi anume, este cunoscut faptul că multe din organele de specialitate cu atribuţii de control constituie întreprinderi de stat care li se subordonează şi care de fapt practică o activitate comercială, prestând servicii de evaluare a conformităţii, oferă informaţii contra plată şi altele „servicii” de acest fel. Posibilitatea prestării unor asemenea „servicii comerciale” de către instituţiile publice şi organele de stat este legată de faptul că legislaţia şi Ministerul Finanţelor permite acestor instituţii să constituie fonduri „extrabugetare” şi „speciale” în care sunt încasate sumele din serviciile prestate. Aceste fonduri se află în afara controlului public, informaţia despre ele nu este publicată.

2. O altă problemă tehnică este legată de faptul, că conform articolului 8 al Codului Fiscal, contribuabilul are drepturi „să beneficieze de facilităţile fiscale stabilite, cu condiţia achitării depline a obligaţiunilor fiscale la bugetul public naţional la momentul acordării facilităţilor şi pe parcursul întregii perioade de beneficiere de acestea”. Problema însă constă în faptul că contribuţiile obligatorii de asigurare socială achitate de angajatori în Fondul Social nu sunt definite în nici un act legislativ ca impozit sau ca taxă şi nu pot fi calificate în mod expres ca obligaţiune fiscală. În Codul Fiscal ar trebuie să fie introduse completările de rigoare. Altfel, organele fiscale nu ar trebui să invoce restanţele la Fondul Social în calitate de motiv pentru neoferirea de facilităţi fiscale.

3. Credem că nu este logic, ca producătorii şi importatorii de mărfuri supuse accizelor să nu aibă dreptul la o scutire integrală de la plata impozitului pe venit în condiţiile articolului 49, al.1 al Codului Fiscal. În Moldova sectoare întregi ale economiei, care produc şi importă mărfuri supuse accizelor, sunt dominate de firme mici şi microîntreprinderi. Un exemplu este prelucrarea blănurilor, această ramură având un înalt potenţial de competitivitate pe segmentele mijlocii şi inferioare de consumatori pe pieţele externe. Întreprinderile prelucrătoare de blănuri din Moldova sunt generatoare de locuri de muncă, ele conferă produselor lor o valoare adăugată înaltă şi este iraţională interdicţia de mai sus, deoarece ea împiedică în mod obiectiv dezvoltarea unei ramuri competitive.

4. Pentru stabilirea corectă a obligaţiilor de plată a TVA, o importanţă deosebită o are definiţia corectă a preţului. Codul fiscal defineşte preţul (valoarea) de piaţă, ca „preţ [al] mărfii, serviciului, format prin interacţiunea cererii şi ofertei pe piaţa comerţului cu ridicata a mărfurilor, serviciilor identice”. Dar, cu toate că preţul de piaţă se formează în urma interacţiunii cererii cu oferta, Codul Fiscal enumără printre primele surse de informaţie asupra preţului de piaţă informaţia organelor, care reglementează formarea preţurilor. Dar reglementarea preţurilor de organele de stat exclude posibilitatea formării preţului ca urmare a interacţiunii cererii cu oferta. Mai mult ca atât, codul prevede, că contribuabilul are dreptul să prezinte organelor fiscale informaţia, din alte surse, despre preţurile de piaţă la momentul transmiterii (aici avem prima deficienţă deoarece în conformitate cu standardele naţionale de contabilitate, marfa se consideră procurată în momentul achitării, şi nu transmiterii efective a acesteia) mărfurilor, serviciilor. Organele fiscale au dreptul (nu obligaţia!!) să folosească informaţia prezentată dacă există (?) motive de a o considera veridică.

5. În conformitate cu prevederile Codului Fiscal (articolul 49) au dreptul la scutire integrală de plata impozitului pe venit pe un termen de trei perioade fiscale agenţii economici al căror număr mediu anual de salariaţi nu depăşeşte 19 persoane şi suma anuală a vânzărilor nete, inclusiv a serviciilor prestate, nu depăşeşte suma de 3 milioane lei, indiferent de forma juridică de organizare şi genul de activitate. Dar în conformitate cu legislaţia Moldovei, există două tipuri de întreprinderi ale micului business. Microîntreprinderile au până la 9 angajaţi în mediu pe an şi o cifră de afaceri de până la 3 milioane lei, ceea ce înseamnă că toate microîntreprinderile cad sub incidenţa articolului 49. Întreprinderile mici sunt cele care au până la 19 angajaţi în mediu pe an şi o cifră de afaceri de până la 10 milioane lei. Aceasta înseamnă că o bună parte din întreprinderile mici (care au între 3 şi 10 milioane lei vânzări anuale) nu cad sub incidenţa articolului 49. Cu alte cuvinte, există o probabilitate înaltă că de facilităţi se folosesc firmele mai puţin eficiente, în timp ce cele mai eficiente, cu vânzări anuale mai mari nu au dreptul la scutiri.

Credem de asemenea că este necesară definirea unor zone defavorizate pe baza unui set de criterii economice, demografice şi geografice clare. Statul ar trebui să acorde facilităţi fiscale firmelor care activează în aceste zone, angajând forţă de muncă locală şi achitând impozite locale.

În conformitate cu articolul 134, pt.2, organul fiscal este în drept (NU OBLIGAT!) să revoce, să modifice sau să suspende, în condiţiile legislaţiei, actele sale cu caracter normativ şi cele cu caracter individual dacă ele contravin legislaţiei. Actele inspectoratelor fiscale de stat teritoriale care contravin legislaţiei pot fi (NU TREBUIE) anulate, modificate sau suspendate şi de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.
Probleme legate de politica financiară

Piaţa serviciilor bancare din Republica Moldova nu este liberalizată, accesul operatorilor bancari străini este interzis. Aceasta împiedică obţinerea unei eficienţe mai înalte în activitatea băncilor locale şi ţine dobânzile bancare la un nivel foarte mare. Organizaţiile de micro-creditare care activează în Moldova reuşesc să efectueze operaţiile de creditare la un cost relativ scăzut, lucru care confirmă că piaţa bancară este afectată de deficienţe instituţionale.

În prezent creditarea în valută străină este permisă numai pentru operaţiunile de import. Pe lângă faptul că eliminarea restricţiilor de creditare valutare va semnifica o liberalizare, aceasta va permite reducerea presiunilor de apreciere a valutei naţionale exercitate de oferta foarte mare de valută străină în economia Moldovei.

Agenţii economici se confruntă cu probleme serioase din cauză, că în conformitate cu regulamentele politicii valutare ale BNM exportatorii trebuie să repatrieze valuta străină. Această prevedere îşi pierde sensul pentru care iniţial a fost adoptată (stabilizarea rezervelor valutare ale BNM), deoarece în prezent în Moldova se înregistrează un excedent de valută.

[1] Legea Republicii Moldova cu privire la proprietate nr.459-XII din 22/01/1991 publicată în Monitor nr. 3-4-5-6/22 din 30/06/1991.

 

Etichete: cadrul legislativ, Deficiente